Într-o iarnă de vis, coșmaruri

Ninge.
Fulgii cad răzleţ în bătaia vântului.
Iarnă de vis cu troiene ce te întâmpină călduros la fiecare colţ de stradă. Înjur primăria – nu clădirea, ci, funcţionarii iresponsabili în frunte cu primarul căruia atât de generos i-am dat votul – în timp ce înot, nu fără efort, prin neaua ce-mi ajunge până la genunchi.
Fulgii îmi intră enervant în ochii.
Mâ bucur în toată splendoarea ei de iarnă.
Picioarele mi-au amorţit în bocancii cumpăraţi de la un ţigan din piaţă. „Al dracu’ bişniţar! Piele, nu?”
O babă îşi ia porţia de asfalt la uşa unui magazin de lux.
– Bată-vă Dumnezeu să vă bată de neisprăviţi…!
O las cu blestemele ei în urmă păzindu-mă să nu-i iau exemplul.
Îmi ţin drumul, drept spre Finanţe de unde vreau să-mi scot o adeverinţă de venit. Cică dau ăştia bani pentru lemne.. Marmura înşelătoare din faţa clădirii mă face să păşesc de parcă aş fi avut o partidă de sex cu un gay. Urc câteva rânduri de trepte în patru labe. Ajung. O funcţionară plictisită îmi caută adeverinţa într-un morman de hârţoage. Nu-i. Cum să nu fie? Caută intr-altul. O găseşte.
– Dom-le, nu coencide adresa.
– Cum nu?
– Păi, aici eşti trecut altfel.
Scot buletinul şi i-l vâr sub ochelarii cu rame aurii.
– Priviţi!
Se holbează la el în treacăt.
– Da, dar, nu aţi fost trecut în baza de date a înstituţiei.
– De cinci ani…!?
– Mergeşi la secretară, faceţi o cerere la director…
N-o mai ascult. Îmi iau tălpăşiţa, înjurând, la un Xerox. Repet mersul crăcănat şi cobor treptele cu spatele. Fac copii. Mă întorc. Bat la uşa secretariatului şi intru fără să aştept invitaţia. Îi explic despre ce-i vorba. Îmi dă o cerere typ pe care o completez pe hol.
Intru din nou.
– Gata? mă întrebă tipa ce părea mai puţin plictisită.
– Da, doamnă.
– Vii mâine.
– Mâine!?
Am rămas perplex. „Luav-ar pe coadă toţi dracii cu Scaraoţchi în frunte!”
Am început să-i îndrug verzi şi uscate, că n-am cu cine lăsa copiii; că nevast-mea-i bolnavă; soacră-mea pe moarte etc.
– Să văd dacă funcţionează programul.
– Vă rog! spusei mieros.
– Aşteaptă pe hol.
Ies.
După câteva minute iese şi secretara. Constat că nu are decât un metru şi cinzeci înălţime.
După ceva timp ies cu hârţoaga în mână. Continui să cobor şi cealaltă jumătate de calendar rămasă în timp ce îmi reiau înotul spre casă.
Simt sfinţii cum mă înconjoasră în timp ce eu le cânt acatiste…